ziua 24, luni 13 august 2007

Chamonix (Franta) – Brig (Elvetia) 140 km
De azi a inceput o noua etapa in turul nostru. Directia preponderenta de acum este Vest-Est. Cu alte cuvinte a inceput lungul si obositorul drum spre casa. Cred ca fiecare din noi, desi suntem in lumea civilizata, lumea occidentala, se gandeste si isi doreste mai mult ca oricand sa ajunga acasa. Parasim Chamonix-ul pe o dimineata racoroasa (16 grade Celsius), aruncand o ultima privire nostalgica masivului Mont Blanc. Trebuie de acum sa depasim momentul nereusitei noastre si sa ne montam psihic pentru etapele pe care le avem de parcurs spre casa. Avem totusi constiinta impacata ca am facut tot ce a depins de noi. Mai avem asadar vreo 25 km pana la granita cu Elvetia. Pana acolo avem de trecut pasul Col des Montes 1461 m. Urcarea nu este foarte dificila, coboram apoi spre Elvetia. La vama nu este absolut nimeni. Urmeaza apoi, urcarea spre al doilea pas al zilei, Col de Forclaz 1527 m. De sus se vede foarte spectaculos orasul Martigny. Parca trebuie sa aterizam acolo. Soseaua perfecta, ne permite sa coboram cu 65-70 km/h. Oraselele prin care trecem sunt foarte cochete si curate. Impresia pe care o avem, cel putin, despre aceasta parte a Elvetiei, este ca e o tara perfecta, dar oarecum plictisitoare. Totul este pus in ordine, dar parca nu se intampla nimic. Nu este galagia din Italia sau diversitatea din Franta, este doar perfectiunea Elvetiei. Ne cazam la un hotel sportiv la intrarea in localitatea Brig, dupa 140 km preponderent cu vant din spate.




Orasul Martigny

ziua 22, 23- 11,12 august 2007

Sambata dimineata vreme superba pe crestele Alpilor. Vizibilitate excelenta. Ne minunam de maretia varfurilor si crestelor care ne inconjoara. Bineinteles nimeni nu se incumeta sa atace panta spre varful Mont Blanc du Tacul (4248 m), prima parte a traseului. Este o fata expusa cu numeroase crevase si seracuri. Dupa ce bem un ceai facut la primus, din zapada, hotaram sa facem o plimbare pe ghetar si eventual sa urcam pe unul din varfuletele stancoase din apropiere. Uneia din fetele care au venit cu echipa din Bucuresti, i-a fost putin rau din cauza altitudinii. Nici noi nu ne simtim chiar extraordinar, dar e OK. Suntem putin ametiti si avem o usoara senzatie de greata. Secretul e sa nu faci miscari bruste si eforturi inutile. La altitudine, din cauza rarefierii aerului, orice miscare necesita un efort deosebit. Parcurgerea cu rucsacul in spate a catorva zeci de metri de panta iti provoaca inima sa bata ca o locomotiva, iar plamanii „urla” dupa oxigen. Organismul uman are nevoie de o perioada de adaptare la noile conditii; este ceea ce alpinistii numesc: aclimatizare. Aceasta perioada difera, de la om la om, in functie de altitudine si de pregatirea fizica. Pentru un varf ca Mont Blanc, un om sanatos ar avea nevoie, teoretic, de 2-3 zile de aclimatizare la altitudinea de 3500-3800 m inainte de „atacarea” varfului.
Asadar, plecam la o mica miscare prin apropiere. Pe ghetar este recomandat sa mergi cu coltarii in picioare si legat cu coechipierul in coarda, mai ales dupa ninsori abundente. In urma acestora se formeaza asa-numitele poduri de zapada, care ascund crevasele. Mergand singur poti cadea, foarte usor, intr-una din aceste capcane, care poate avea chiar cateva zeci de metri adancime. Ne intoarcem la corturi spre dupa amiaza, dupa o tura in care am exersat mersul la pioleti si coltari pe fete inclinate de zapada inghetata, catarare mixta pe stanca si gheata, coborarea in rapel. Seara urcam la refugiu, care se afla cu 100 m mai sus decat tabara de corturi pentru a manca o supa calda. Refugiul Cosmiques este o adevarata cabana de creasta, aici nelipsind nimic. Toata lumea isi lasa intr-o alta camera coltarii, pioletii si bocancii si isi ia cate o pereche de slapi cu care sa stea inauntru. Aprovizionarea refugiului cu alimente se face cu elicopterul. Aici toata lumea este amabila; se vorbeste in toate limbile. Coboram apoi la corturi. Maine este ultima zi in care ne putem permite sa incercam atacarea varfului. Suntem foarte dezamagiti deoarece realizam ca sansele noastre sunt aproape nule. Nimeni nu a incercat sa parcurga traseul spre Mont Blanc du Tacul. Noi nu putem in nici un caz sa fim primii care incearca, deoarece nu cunoastem zona si sunt alte echipe mult mai experimentate. In noaptea de sambata sau duminica, cativa alpinisti francezi au incercat, dar pe la 3.30 s-au intors. Dimineata ne-am dat seama pana unde au ajuns. Parcursesera cam un sfert din imensa fata inzapezita, dar au fost opriti, probabil de o avalansa, care s-a declansat chiar din dreptul urmelor lasate de ei prin zapada. Duminica dimineata privim la echipele de alpinisti care pleaca sa-si incerce norocul, dar se intorc recunoscandu-se invinsi in fata muntelui. Astazi nu este de urcat. Strangem corturile intr-o stare de dezamagire profunda. Nu vorbim aproape deloc intre noi. In tabara noastra se simte o atmosfera de frustrare. Pana la urma: asta este – n-a fost sa fie... poate la anul. Bucurestenii hotarasc sa mai ramana o noapte sus si sa incerce maine. Noi coboram cu telecabina inapoi in Chamonix, aici ne cazam pentru ultima noapte in Franta. Aveam nevoie de aceasta cazare pentru a ne odihni bine. Seara au coborat si baietii din Bucuresti, renuntand si ei la varf. Dupa amiaza a inceput sa ninga, iar prognoza meteo spune ca vremea se va strica din nou. Maine vom porni „spre casa”. Ne asteapta cateva etape de munte greu in Elvetia.

Cu prietenul nostru Sorin din Bucuresti

DEZAMAGIRE... varful nu poate fi "cucerit"

ziua 19, 20, 21- 8, 9, 10 august 2007

Chamonix – zile de asteptare a vremii bune
Toate au mers excelent pana aici. Vremea nu tine cu noi. De marti ploua aproape in continuu, iar sus in munte, bineinteles, ninge. Pana in ziua de vineri nu s-au petrecut evenimente notabile; doar am stat si am asteptat. Am recuperat echipamentul de munte pe care l-am trimis din tara inca inainte de plecare. Am ajuns si la primaria din Chamonix, unde am lasat mesajul nostru si am povestit celor de acolo despre noi si locurile de unde venim. Am primit incurajari si cateva cuvinte in album chiar de la secretarul general al primariei. Pe zi ce trece dezamagirea noastra e din ce in ce mai mare. Joi dimineata am plecat pregatiti sa urcam cu telecabina pana la Aiguille du Midi (3842 m), dar nici macar aceasta nu merge decat pana la prima statie Plan de l’Aiguille (2310 m). Sus ninge in continuu iar zapada proaspata are aproape 1 m in creasta. Nu e bine deloc; mai stam o zi in Chamonix. Dupa ce a plouat toata noaptea fara intrerupere, vineri dimineata vedem, in sfarsit, albastrul cerului. Avem o speranta cu toate ca stim ca va fi foarte foarte dificil acolo sus dupa atatea zile de ninsoare continua. Nu stam pe ganduri si impreuna cu cei din Bucuresti, cu care am hotarat sa ne unim fortele, urcam la aproape 3800 m la Aiguille du Midi. Aici, iarna in toata regula. Ne pregatim echipamentul, ne punem coltarii si ne legam in coarda pentru a cobora spre saua Cosmiques la 3540 m unde vom instala tabara de corturi. De unde ne lasa telecabina se coboara pe o creasta ingusta si foarte expusa in prima parte. Portiunea necesita mare atentie. Ajungem pe la 2-3 dupa amiaza in sa, unde instalam corturile. Zapada proaspata are peste 1 m grosime. Soarele arde cu putere. Isi fac aparitia, rand pe rand, mai multe echipe de alpinisti. De la refugiul Cosmiques (3613 m) aflam ca traseul spre Mont Blanc se va deschide abia duminica sau luni. Ar fi sinucidere curata sa se aventureze cineva pana atunci; din cauza zapezii proaspete cazute in ultimele zile si a soarelui, cam la interval de 30 min., cade cate o avalansa de pe versantii care ne inconjoara. Bubuitul produs de acestea reteaza entuziasmul oricui si iti aduce aminte ca muntele nu trebuie subestimat. Dupa lasarea serii frigul pune stapanire peste tabara. Temperatura scade la -5-10 grade, iar in timpul noptii este si mai frig.

in Chamonix

cu secretarul general al primariei din Chamonix

Coborarea de la Aiguille du Midi spre Saua Cosmiques

Tabara din Saua Cosmiques

Consiliul Judetean Bacau reprezentat la 3613 m

ziua 18, 07 august 2007

Courmayeur-Chamonix (Franta)
Dimineata ploioasa in Courmayeur. Ne aflam la cativa kilometri de tunelul care trece pe sub creasta Alpilor, chiar pe sub masivul Mont Blanc si face legatura intre Italia si Franta. Aici, din pacate, traversarea pe biciclete este interzisa, asa ca incercam sa gasim o solutie. Dupa o jumatate de ora de negocieri cu soferii, gasim un ceh cu o duba goala care accepta sa ne treaca tunelul fiind impresionat de noi si expeditia noastra. Dupa mai bine de 11 km suntem in Franta. Ne urcam pe biciclete si pedalam in viteza spre Chamonix, la vale, prin ploaia rece de munte. Gasim destul de greu cazare in frumoasa statiune de la poalele Mont Blanc-ului. Suntem dezamagiti de vreme, dar speram ca se va imbunatati in curand si ca vom reusi sa ajungem pe varf zilele acestea. Termenul limita pe care l-am alocat etapei alpine este pana duminica seara, pentru ca luni sa incepem lungul drum spre casa. Dupa ce ne instalam in camera iesim la o plimbare prin statiune. Aflam ca tot astazi ajung in Chamonix si alti cativa prieteni alpinisti din Bucuresti. Si pentru ca nu eram destui bacauani in Chamonix, ne intalnim si cu alpinistul Cristi Nanu, care a reusit sa urce pe varful Mont Blanc chiar in ultima zi de vreme buna. Spre seara ajung si bucurestenii care isi instaleaza corturile intr-un camping. Prognoza meteo pe urmatoarele zile nu este prea buna, iar dezamagirea noastra este din ce in ce mai mare.

ziua 17, 06 august 2007

Torino-Aosta-Courmayeur (140 km)
Dimineata ne echipam si ne indreptam spre sediul primariei din Torino, unde ne asteapta doamna Viorica. Acolo ne-am intalnit si cu alti oficiali carora le-am transmis mesajul bacauanilor si de la care am primit complimente si incurajari pentru ceea ce facem. Gasim apoi cu dificultate drumul spre Aosta, deoarece indicatoarele ne indreapta spre sosele pe care nu avem voie sa mergem cu bicicletele. Intram in sfarsit pe soseaua care merge pe valea raului Aosta paralel cu autostrada spre crestele alpilor. Dupa cateva zile petrecute la ses parca ni sa facut iarasi dor de munte. Kilometri trec repede deoarece vantul bate puternic din spate si am facut si o zi de odihna in Torino. Apar deja crestele inzapezite ale Alpilor. Este superb. Valea Aosta trece printre varfuri care depasesc 3500m inaltime. In Aosta nu am gasit cazare si horatam sa mergem mai departe pana in Curmayeur. Aici suntem in mijlocul Alpilor in ultima statiune de munte din Italia inaintea granitei cu Franta. Ne cazam iar seara, dupa o plimbare prin statiune, ne pregatim pentru trecerea de maine in Franta.

La primaria din Torino, cu doamna Viorica Nechifor

ziua 16, 05 august 2007

Torino, zi de pauza



Dimineata luam legatura cu doamna Aurelia Mirita, presedinta Asociatiei Fratia, asociatie care reprezinta comunitatea romaneasca din Torino si doamna Viorica Nichifor, redactor al site-ului in limba romana al primariei si fixam o intalnire la pranz. Este duminica iar institutiile sunt inchise. Facem cateva fotografii pentru site si pentru ziar pe malul raului Po care traverseaza orasul iar apoi suntem intervievati de catre d-na Viorica. O mare surpriza am avut cand am aflat ca va veni sa ne salute un ciclist roman care locuieste in Torino si care a aflat de expeditia noastra de pe internet. Dupa cateva minute de conversatie cu el, Daniel isi da seama ca este vorba de Ovidiu Burghelea, un fost ciclist din Ploiesti cu care s-a intalnit in cateva competitii pe vremea cand practica ciclismul ca sport de performanta. Actualmente Ovidiu locuieste in Torino impreuna cu prietena lui Laura si lucreaza intr-un magazin, bineinteles, de biciclete. In afara de aceasta slujba este antrenorul unui club de ciclism de juniori. Aceasta activitate o face ca voluntariat iar visul lui este sa faca o echipa formata integral din romani si cu care sa faca performanta in Italia. Este un om cu suflet mare, un om care se lupta din rasputeri pentru dezvoltarea ciclismului din Romania. Are foarte multe idei in acest sens si si-a promis ca nu se va lasa pana nu le va pune in practica. Dupa ce i-am povestit pe unde a trecut traseul nostru ne-a invidiat pentru ca desi este in Italia de vreo 5 ani, el nu a reusit sa ajunga pe acolo, din lipsa de timp. Dupa ce ne despartim de cele doua doamne urmand ca maine sa ne intalnim si cu cativa oficiali din primarie, ramanem pe mainile lui Ovidiu si Laura care se ofera sa ne fie ghizi pentru o zi in Torino. Sunt niste oameni extraordinari care s-au bucurat enorm de venirea noastra. Ne-au invitat la ei acasa unde ne-au servit cu o ciorba romaneasca binevenita dupa mai bine de doua saptamani in care nu am mancat nimic autohton. Vizitam apoi centrul orasului cu imensele piete si cu frumoasele cladiri vechi. Fiecare piata parca e mai frumoasa decat cealalta, cu monumente, statui, fantani… Torino este un oras multinational, aici locuind de la chinezi pana la africani si indieni. Din pacate nu am putut sa vedem Sfantul Giulgiu deoarece biserica era inchisa. Au ramas multe de vazut dar o zi este prea putin pentru a vizita un oras ca Torino. Tarziu, in noapte s-a terminat si plimbarea noastra. Le multumim inca o data celor doi prieteni, Ovidiu si Laura pentru tot ce au facut pentru noi si pentru omenia de care au dat dovada.

cu reprezentantii romanilor din Torino

cu Ovidiu Burghelea, antrenor al unei echipe de ciclism in Torino

ziua 15, 04 august 2007

Ponte Tresa-Novara –Torino (160km)
Ne indreptam astazi spre unul din principalele noastre obiective: Torino. Dupa ce trecem cateva “dealuri” care ne-au mai ramas din zona Lombardiei, intram in Piemont. Spre Torino, soselele sunt plate iar drumul este usor plictisitor. Ne descurcam destul de greu prin labirintul de sosele din aceasta zona. La munte era mai simplu. Sunt strazi pe care nu avem voie sa intram cu bicicletele iar indicatoarele spre torino ne trimit exact pe acele strazi…Pana la urma gasim drumul cel bun si ajungem dupa amiaza in “Orasul Frate”. Aici ne intalnim cu un grup de biciclisti de la o organizatie care promoveaza mersul pe bicicleta in locul celui cu masina. Se intalnesc de doua ori pe luna pentru a protesta in fata primariei pentru un mers mai in siguranta pe bicicleta prin oras. Facem cateva fotografii impreuna dupa care cautam un loc in care sa putem dormi. E sambata iar pe la primarie e deja inchis. Ne cazam la un hotel in apropierea centrului. Maine ar trebui sa ne intalnim cu persoanele noastre de contact, din primaria Torino si de la Asociatia Fratia care reprezinta comunitatea bacauanilor de aici. Seara am iesit putin prin labirintul de stradute inguste sa vizitam orasul. Este unul multinational aici putand intalni marocani, romani, africani, chinezi si, cred, toate natiile de pe pamant. Ne intalnim cu un prieten al lui Dan Garleanu care lucreaza aici in torino cu care petrecem cateva ore iar apoi mergem inapoi la hotel. Maine vom sta aici si vom incerca sa ne intalnim cu autoritatile si cu reprezentantii romanilor.

In fata primariei, cu adeptii Masa Critica

Intr-una din pietele din centrul orasului