marți, 14 august 2007

ziua 19, 20, 21- 8, 9, 10 august 2007



Chamonix – zile de asteptare a vremii bune
Toate au mers excelent pana aici. Vremea nu tine cu noi. De marti ploua aproape in continuu, iar sus in munte, bineinteles, ninge. Pana in ziua de vineri nu s-au petrecut evenimente notabile; doar am stat si am asteptat. Am recuperat echipamentul de munte pe care l-am trimis din tara inca inainte de plecare. Am ajuns si la primaria din Chamonix, unde am lasat mesajul nostru si am povestit celor de acolo despre noi si locurile de unde venim. Am primit incurajari si cateva cuvinte in album chiar de la secretarul general al primariei. Pe zi ce trece dezamagirea noastra e din ce in ce mai mare. Joi dimineata am plecat pregatiti sa urcam cu telecabina pana la Aiguille du Midi (3842 m), dar nici macar aceasta nu merge decat pana la prima statie Plan de l’Aiguille (2310 m). Sus ninge in continuu iar zapada proaspata are aproape 1 m in creasta. Nu e bine deloc; mai stam o zi in Chamonix. Dupa ce a plouat toata noaptea fara intrerupere, vineri dimineata vedem, in sfarsit, albastrul cerului. Avem o speranta cu toate ca stim ca va fi foarte foarte dificil acolo sus dupa atatea zile de ninsoare continua. Nu stam pe ganduri si impreuna cu cei din Bucuresti, cu care am hotarat sa ne unim fortele, urcam la aproape 3800 m la Aiguille du Midi. Aici, iarna in toata regula. Ne pregatim echipamentul, ne punem coltarii si ne legam in coarda pentru a cobora spre saua Cosmiques la 3540 m unde vom instala tabara de corturi. De unde ne lasa telecabina se coboara pe o creasta ingusta si foarte expusa in prima parte. Portiunea necesita mare atentie. Ajungem pe la 2-3 dupa amiaza in sa, unde instalam corturile. Zapada proaspata are peste 1 m grosime. Soarele arde cu putere. Isi fac aparitia, rand pe rand, mai multe echipe de alpinisti. De la refugiul Cosmiques (3613 m) aflam ca traseul spre Mont Blanc se va deschide abia duminica sau luni. Ar fi sinucidere curata sa se aventureze cineva pana atunci; din cauza zapezii proaspete cazute in ultimele zile si a soarelui, cam la interval de 30 min., cade cate o avalansa de pe versantii care ne inconjoara. Bubuitul produs de acestea reteaza entuziasmul oricui si iti aduce aminte ca muntele nu trebuie subestimat. Dupa lasarea serii frigul pune stapanire peste tabara. Temperatura scade la -5-10 grade, iar in timpul noptii este si mai frig.
in Chamonix
cu secretarul general al primariei din Chamonix

Coborarea de la Aiguille du Midi spre Saua Cosmiques
Tabara din Saua Cosmiques

Consiliul Judetean Bacau reprezentat la 3613 m

Niciun comentariu: