luni, 3 septembrie 2007

ziua 30, duminica 19 august 2007

Admont-Lunz-Schiebbs- St. Polten-Unter Tullnerbach (190km)

Astazi etapa de aproape 200 km. Vreme buna pentru ciclism. Plecam dimineata pe la ora 9 din Admont pe soseaua ce insoteste valea raului Enns. Astazi vom iesi definitiv, dupa atatea zile, din zona muntoasa. Ne vom mai intalni cu muntii abia in Romania. Si nu iesim oricum. Austria ne mai rezerva o surpriza. E ca cireasa de pe tort: pedalam prêt de cateva zeci bune de kilometri printr-o zona superba. Daca as incerca sa o compar ar fi ceva intre Valea Bistritei si Cheile Bicazului de la noi. Ca sa fiu mai explicit este o vale larga asemanatoare cu cea a Vaii Bistritei iar de o parte si de alta a ei pereti inalti cel putin ca cei din Cheile Bicazului. Iar mai departe se vad alte si alte creste de munte. E un peisaj feeric. Nu scapam nici astazi de cateva catarari unele ajungand la 16 % inclinatie… scurte, ce-i drept (2-3km). Prin Romania nu am vazut indicatoare ce depasesc 12 % iar aici cele cu 15-16% sunt la ordinea zilei. Pe coborare bicicleta ajunge singura in cateva sute de metri la peste 80 km/h. Prin acest superb defileu pe care il savuram din priviri se practica raftingul. Chiar am filmat si fotografiat numeroase barci pneumatice manuite cu iscusinta de pasionatii acestui sport. Odata vom incerca si noi aceasta experienta. Trebuie sa fie interesant. Usor-usor pierdem din altitudine iar muntii se transforma in dealuri. Ne indreptam spre nord-est, spre Viena. Inainte cu vreop 3-4 km de Schiebbs o luam la dreapta pe soseaua 28 spre St. Anton. Aici avem de trecut un deal cu o catarare de 10% pe vreo 5 km. Apoi urmam soseaua 39 pret de vreo 45-50 km pana in St. Polten oras destul de mare. De aici, spre est, spre Viena. Trebuie sa fim atenti la indicatoare san u cumva sa ajungem pe autostrada Linz-Viena. Mergem in continuare pe soseaua aproape plata sin e oprim pentru cazare la vreo 20 de km inainte de Viena, la Unter Tullnerbach.

Niciun comentariu: