ziua 13

Prato-Passo di Stelvio (2758m)-Bormio-Tirano-Sondrio-Val Chiavenna (140 km)

Vreme frumoasa dimineata la poalele Alpilor. Ne pregatim sufleteste pentru lunga si obositoarea catarare spre pasul Stelvio. Avem de urcat o diferenta de nivel de 1850m pe o distanta de 25 km. Impreuna cu alte grupuri de ciclisti veniti de prin toate colturile lumii, inclusiv din Australia, pornim sa cucerim celebrul pas. Aceasta zona a Alpilor este diferita de cea din Dolomiti, creste massive asemanatoare Fagarasului ne inconjoara acum. Pe varfurile de peste 3500m ce stau in fata noastra se gasesc ghetari imensi. Soseaua urca constant. Usor, usor kilometrii trec. Ajungem pe la 2000 m unde se gaseste un hotel cu toate dotarile. Altimetrul arata la un moment dat 2544m. Suntem pe “Varful Moldoveanu” cu bicicleta si mai sunt peste 200 de metri de urcat. Doar peisajul si gandul ca vom ajunge acolo sus ne face sa uitam de oboseala. Sunt 47 de serpentine iar ultimii 6 kilometri sunt marcati pe sosea. Distingem pe asfalt si pe parapetii de pe marginea soselei incurajarile tifosssi-lor italieni pentru ciclistii din Il Giro ( Turul Italiei). Visam ca facem si noi parte din pluton si parka vedem zecile de mii de suporteri incurajandu-ne. Ultimul kilometru, 500, 200 de metri. Gata! Am ajuns! Suntem pe cel mai inalt pas din Europa, Stelvio (2758m), care a purtat de foarte multe ori titlul de Cima Coppi in Turul Italiei. Acest titlu este dat celui mai inalt pas pe care il ating ciclistii in anul respectiv. Deci el poate sa difere de la o editie la alta. De asemenea si in turul nostru in Europa, Stelvio este echivalentul Cima Coppi. Acest nume este dat in memoria marelui ciclist Fausto Coppi un erou national al Italiei. Exista acolo sus chiar un monument inchinat lui. In pas este plin de turisti, ciclisti, si motociclisti. De aici se poate urca pe varfurile de peste 3900m din zona. Sunt multe hoteluri si restaurante. Chiar cand am ajuns in varf auzim o voce din public:”Bravo romanilor!” Ne dam seama ca nu suntem singurii romani de aici. Chiar cel care ne-a servit cu un suc pentru ca am sarbatorit in mod sportiv victoria, este roman. Aflam de la el ca sunt vreo 14 romani care lucreaza aici pe Stelvio. Ne trimite la un alt restaurant aflat putin mai jos unde patronul nu este atat de dur, si unde putem sta de vorba mai mult cu romanii. Acolo il intalnim pe Daniel, un baiat din Cluj, barman si ospatar si doua fete din Tulcea. Se bucura extraordinar de venirea noastra. Ne servesc cu o portie de paste bologneze si ne pregatim pentru coborare. Ne roaga sa ramanem sa dormim acolo, dar nu putem pentru ca am ramane in urma cu graficul. Pornim cu viteza vantului spre Bormio dupa ce facem cateva fotografii la panoul care ne indica locul si altitudinea la care ne aflam. Trebuie sa stai cateva minute la coada pentru aface o poza acolo deoarece sunt sute de ciclisti care ajung sus si fiecare vrea sa aibe cate o amintire. Coborarea este spectaculoasa. Pe liniile drepte bicicleta ajunge la 80 km/h, iar apoi franam pana la 10-15 km/h pentru a trece prin acele de par. Trebuie sa fii foarte atent. Se poate intampla usor un accident si, sa cazi de pe bicicleta la 50-60 de km/h nu este prea placut. Ajungem in Bormio. Norii negrii de ploaie s-au adunat deasupra muntilor. De aici ar trebui sa trecem peste pasurile Foscagna si Bernina, ambele la peste 2300m in Elvetia spre San Moritz, dar hotaram sa coboram spre Tirano. Sus in munti e deja furtuna si nu am fi avut nici o sansa sa urmam traseul initial. La Tirano facem dreapta pe soseaua de pe dreapta raului Adda si ajungem dupa vreo 33 km la capatul nordic al lacului Como. Inca vreo 10 km si gasim cazare in localitatea Val Chiavenna desi e destul de tarziu.

cu romanii de pe Stelvio

...alti romani