luni, 30 iulie 2007

ziua 7

Heiligenkreuz-Graz-Koflach (140 km)

Plecam dimineata de la motelul la care am stat spre unul din orasele mari pe care ne-am propus sa le vizitam, Graz. Avem cam 75 de kilometri pana acolo. Nu apucam sa pedalam prea mult ca observam pe partea dreapta cateva steaguri printe care si unul romanesc. Este un club cultural romano-austriac. Ne intampina un tanar cu care incercam sa vorbim in engleza. Ne intreaba:

-“Where are you from?”

-“We are from Romania.”

-“Aaa, sunteti romani…haideti, veniti incoace. Numele meu e Alex…”

E primul roman pe care l-am intalnit pe meleaguri straine. Ne ofera ceva de baut si stam cateva minute de vorba cu el in care aflam ca are 23 de ani si este din Fagaras. A plecat in Austria imediat dupa Revolutie si nu a mai fost in Romania de 7 ani.

Trec rapid cele 75 de borne pana in Graz, drumul fiind plat si neavand alte probleme. La inceput a fost destul de dificil cu orientarea prin oras; ne-a dezorientat o tipa pe care am intrebat-o unde este primaria si ne-a trimis undeva la un Mall. Pana la urma am aflat. Este chiar in centrul orasului. Grazul este un oras cam de marimea Iasului. Am ramas placut impresionati de ce am vazut acolo. Unul din principalele mijloace de transport ale austriecilor este bicicleta. De la copii pana la oameni in varsta foarte, foarte multi o folosesc. Dupa ce facem cateva fotografii in piata din centrul Grazului, mergem la Primarie, unde suntem primiti excelent de un oficial ( Burgermaister). Este foarte impresionat de noi si de expeditia noastra. Se uita pe albumul fotografic al judetului si ne promite ca va vizita in curand orasul nostru. Se intorsese de curand din Romania unde a vizitat Sibiul si Timisoara.Dupa ce ii transmitem mesajul bacauanilor si ii oferim pliantele cu judetul nostru, ne scrie catava cuvinte in album si dupa ce parafeaza textul cu stampila primarului, ne ureaza drum bun si sa ducem la bun sfarsit ce ne-am propus.

Dupa vizita la Primarie mergem sa mancam ceva, si cand sa plecam incepe ploaia. Ne echipam cu hainele impermeabile si pornim la drum, ca mai avem destui kilometri pana in Koflach unde ne-am propus sa ajungem si e destul de tarziu. Ne mai ia ceva timp pana iesim din oras. Soseaua intra intr-o zona mai frumoasa, o zona de munte.Vremea tine cu noi si ploaia se opreste. Trecem si printr-un tunel cam de un km lungime, tunel perfect luminat si semnalizat. Ajungem in sfarsit, destul de tarziu in Koflach unde gasim cazare la iesirea din orasel, intr-o zona superba de munte, la o casa unde locuiau doi batrani austrieci. Si de data aceasta legitimatia lui Dan de membru al International Police Association a facut minuni, un politist ajutandu-ne sa gasim cel mai bun loc pentru cazare. Zona aduce oarecum cu Obcinele Bucovinei de pe la noi. Suntem obositi, nu mai pierdem multa vreme si ne culcam…De maine incep treburile serioase: avem doua pasuri de trecut.

In Primaria din Graz, prezentam reprezentantului primarului albumul judetului.

Primaria din Graz

...cu un mic ajutor reusim sa gasim si iesirea spre Koflach

Niciun comentariu: