DRUM CATRE EUROPA: luni, iulie 30

ziua 9

Bad Bleiberg-Hermagor-Kotscach-Tolmezzo(Italia)-Villa Santina (120 km)

Dimineata, gazda noastra ne scrie cateva randuri in album, facem cateva fotografii si suntem gata de drum. Primii kilometri sunt in coborare e destul de devreme si e cam racoare, asa ca ne imbracam mai gros, nefiind nici incalziti. Dupa cativa km de coborare intram pe soseaua 111 care merge paralel cu Raul Gail spre vest in amonte pe langa o creasta de munte care desparte Austria de Italia. Depasim oraselul Hermagor sin e indreptam spre Kotschach unde vom face stanga si dupa 14 km vom trece in Italia prin pasul Plokenpass la 1360 m altitudine. O ploaie ne retine ceva timp dar reusim sa mancam ceva. Catararea spre pas e destul de dificila cu destule portiuni de peste 10 % inclinatie. Drumul incepe sa urce in serpentine. Zona este superba. De fapt cam de aici am intrat in cea mai frumoasa etapa a traseului nostrum, zona Alpilor adevarati. Creste stancoase strajuiesc soseaua de o parte si de alta a ei. Urcam incetisor muntele admirand peisajul. Trecem si prin cateva tunele si ajungem sus. De aici, Italia. Intre cele doua tari nu mai exista de mult timp vama. Norii amenintatori au stat cam toata ziua deasupra noastra dar cu noroc am reusit sa pacalim ploaia. Apoi, o coborare de vreo 30 de km cu o diferenta de nivel de 1000 m pana in Tolmezzope care atingem 80 km/h. Nu gasim cazare si mergem mai departe inca 8 km pana in Villa Santina unde ramanem sa innoptam. Maine avem doua pasuri grele de trecut pana la Cortina D’Ampezzo. Speram sa avem vreme buna.

ziua 8

Koflach-Twimberg-Mosel-Bruckl-St. Veit-Villach-Bad Bleiberg (150 km)

Dupa un mic dejun gustos la batranii austrieci si cateva fotografii pornim mai departe pe soseaua ce urca prin padure. E dimineata, cerul e innorat si e destul de racoare. Avem de urcat primul pas al zilei pana la altitudinea de aproape 1200 de metri. Panta e destul de abrupta. Dupa vreo 17 kilometri de efort suntem in varf. Ce am observat este comportamentul civilizat al soferilor. Este un mare respect pentru cei care merg pe bicicleta. Daca soseaua are curbe fara vizibilitate stau chiar si cativa kilometric in spatele tau fara sa claxoneze. Te depasesc cu grija si fara se te incomodeze in vreun fel. Mai intalnim ciclisti pe sosea cu care ne salutam. Din varf urmeaza o coborare abrupta pe care am savurat-o cu totii, lasand bicicletele sa curga la vale nemaipunandu-ne problema ca poate aparea o gaura in asfalt. Urmeaza catva kilometri de plat iar apoi cea mai dificila catarare a zilei si a turului de pana acum: peste 1000 de metri diferenta de nivel in 15 kilometri. Dar asta nu spune mare lucru. Primii kilometri sunt destul de lejeri, panta nedepasind 5% inclinatie dar de pe la km 6-7 incolo am mers, si o spun cu mana pe inima, pe cea mai grea panta pe sosea pe care am facut-o vreodata. Kilometri intregi de panta de 15-16 %. Respiram ca niste locomotive iar greutatea rucsacilor o simtim mai mare ca niciodata. Ne oprim la o pensiune pe la altitudinea de 1300 metri pentru a ne odihni putin si a bea ceva dupa care ne continuam drumul. Ajungem in varf la aproape 1700 metri. Acolo vedem turisti destul de in varsta care fac drumetii montane, turisti traditionali cu pantaloni din aceia pana sub genunchi cu bretele, cu camasi albe si palarii pe cap. Frumos. Toata lumea zambeste. Austriecii sunt un popor foarte primitor si civilizat si au si o tara extraordinar de frumoasa. Coboram destul de prudent panta fiind foarte inclinata iar soseaua nefiind chiar stralucita din punct de vedere al calitatii. Soseaua coboara apoi pe firul unei ape pana in Bruckl unde face dreapta spre St. Veit. Kilometri trec. Ajungem pe langa lacul Ossiacher See spre Villach unde ne-am propus sa ramanem sa ne cazam. Nu gasim chiar in Villach ci intr-o statiune frumoasa (Bad Bleiberg). Dupa ce mancam ceva la un restaurant traditional ne pregatim de culcare. Maine vom trece frontiera in Italia.

cu gazdele noastre din Koflach

ziua 7

Heiligenkreuz-Graz-Koflach (140 km)

Plecam dimineata de la motelul la care am stat spre unul din orasele mari pe care ne-am propus sa le vizitam, Graz. Avem cam 75 de kilometri pana acolo. Nu apucam sa pedalam prea mult ca observam pe partea dreapta cateva steaguri printe care si unul romanesc. Este un club cultural romano-austriac. Ne intampina un tanar cu care incercam sa vorbim in engleza. Ne intreaba:

-“Where are you from?”

-“We are from Romania.”

-“Aaa, sunteti romani…haideti, veniti incoace. Numele meu e Alex…”

E primul roman pe care l-am intalnit pe meleaguri straine. Ne ofera ceva de baut si stam cateva minute de vorba cu el in care aflam ca are 23 de ani si este din Fagaras. A plecat in Austria imediat dupa Revolutie si nu a mai fost in Romania de 7 ani.

Trec rapid cele 75 de borne pana in Graz, drumul fiind plat si neavand alte probleme. La inceput a fost destul de dificil cu orientarea prin oras; ne-a dezorientat o tipa pe care am intrebat-o unde este primaria si ne-a trimis undeva la un Mall. Pana la urma am aflat. Este chiar in centrul orasului. Grazul este un oras cam de marimea Iasului. Am ramas placut impresionati de ce am vazut acolo. Unul din principalele mijloace de transport ale austriecilor este bicicleta. De la copii pana la oameni in varsta foarte, foarte multi o folosesc. Dupa ce facem cateva fotografii in piata din centrul Grazului, mergem la Primarie, unde suntem primiti excelent de un oficial ( Burgermaister). Este foarte impresionat de noi si de expeditia noastra. Se uita pe albumul fotografic al judetului si ne promite ca va vizita in curand orasul nostru. Se intorsese de curand din Romania unde a vizitat Sibiul si Timisoara.Dupa ce ii transmitem mesajul bacauanilor si ii oferim pliantele cu judetul nostru, ne scrie catava cuvinte in album si dupa ce parafeaza textul cu stampila primarului, ne ureaza drum bun si sa ducem la bun sfarsit ce ne-am propus.

Dupa vizita la Primarie mergem sa mancam ceva, si cand sa plecam incepe ploaia. Ne echipam cu hainele impermeabile si pornim la drum, ca mai avem destui kilometri pana in Koflach unde ne-am propus sa ajungem si e destul de tarziu. Ne mai ia ceva timp pana iesim din oras. Soseaua intra intr-o zona mai frumoasa, o zona de munte.Vremea tine cu noi si ploaia se opreste. Trecem si printr-un tunel cam de un km lungime, tunel perfect luminat si semnalizat. Ajungem in sfarsit, destul de tarziu in Koflach unde gasim cazare la iesirea din orasel, intr-o zona superba de munte, la o casa unde locuiau doi batrani austrieci. Si de data aceasta legitimatia lui Dan de membru al International Police Association a facut minuni, un politist ajutandu-ne sa gasim cel mai bun loc pentru cazare. Zona aduce oarecum cu Obcinele Bucovinei de pe la noi. Suntem obositi, nu mai pierdem multa vreme si ne culcam…De maine incep treburile serioase: avem doua pasuri de trecut.